Concertul de adio al lui Leo Hussain în calitate de dirijor invitat al Filarmonicii „George Enescu” s-a bucurat de mult interes, atât din partea publicului, cât și a orchestranților, entuziasmul venind și datorită programului dinamic șipitoresc, fiind conceput ca o călătoriede la nord către sud, de la răceala de gheață a munților finlandei, până la zâmbetul grațios al muzicii de sorginte folclorică/impresionistă a lui George Enescu.
Seara a fost deschisă prin melancolia fluctuantă a lui Jean Sibelius, cu al său Vals trist, opus care a pregătit decorul pentru frumoasa aventură prin lumea nordului, care urma. Din păcate, toată această senzație de tristețe specifică muzicii Europei de nord a fost întreruptă de o „frumoasă” notificare a unui telefon din sală, fapt întâmplat în mod mai mult decât frecvent în ultimul timp. Astfel, după doar câteva măsuri de pianissimo, dirijorul a oprit ansamblul, interpretarea fiind reluată după ce s-a așternut, într-o anumită măsură, liniștea în sala de concert. Valsul nu a prezentat neapărat acel balans specific dansurilor, dar cu toate acestea, ne-am bucurat de audierea unui opus mai rar cântat în spațiul autohton.
Solista invitată a serii, violonista canadiano-japoneză Karen Gomyo a adus o interpretare de cristal a Concertului în re minor pentru vioară și orchestră, tot de Sibelius. Actul interpretativ, ce merită pe deplin lăudat, s-a dovedit a fi într-adevăr de excepție, solista acordând o deosebită atenție celor mai mici detalii de frazare și dinamică, diversitate timbrală și coloristică absolut fascinante, asemenea unui pictor care zugrăvea în mod ingenios și creativ munții, lacurile și palatele de gheață sugerate de compozitor. Datorită implicării sale în interpretarea stilului nuevo tango, în special a creațiilor lui Astor Piazzolla, fapt reliefat, în special în cadrul părții a III-a a concertului de Sibelius, unde, feeling-ul de groove a fost cultivat cu foarte mult bun gust, invitându-ne pe toți la dans.[f1]
Relativitatea acompaniamentului orchestral a fost eclipsată de calitatea și noblețea solistei. Există, însă, un aspect pe care îl semnalez, amplificarea electronică, în mod absolut inutil, a viorii soliste, începând cu partea a III-a a concertului, compresia microfonului lucrând în detrimentul esteticii și al coerenței muzicale arătate de Karen Gomyo. Această manieră de sonorizare a continuat și în cazul anumitor instrumente din orchestră în timpul simfoniei, existând microfoane chiar în preajma tubei, a celorlalte alămuri și a instrumentelor de percuție. Aceasta a contribuit la o receptare dificilă a materialului sonor dens, modern, care îmbină rusticul patriei natale cu eleganța franceză tipic impresionistă și rigoarea formală germană din Simfonia a III-a de Enescu.
Un alt aspect cel puțin interesant al interpretării a fost reprezentat de intrarea corului după a doua parte a simfoniei, fiind creată, în mod artificial o lungă pauză în care în public a început rumoarea. Oricum, auditoriul a aplaudat după fiecare mișcare, atât în cadrul concertului, cât și al simfoniei. Desigur, rumoarea auzită în sală a fost creată și de faptul că, scena fiind amplificată excesiv, se putea auzi în boxe toată mișcarea ce avea loc, intrarea și așezarea corului, potrivirea anumitor instrumente etc.
Deși au existat anumite inexactități atât din punct de vedere timbral și intonațional, cât și ritmic în prima parte, simfonia, cu întregul ei tumult monumental, a fost redată cu multă convingere, aplomb, fiind reliefate culori orchestrale frumoase, elegante, coarde strălucitoare și lemne bine echilibrate.
Ne-am bucurat să ascultăm orchestra filarmonicii sub bagheta lui Leo Hussain, un dirijor simpatizat de public, protagonist al multor concerte memorabile în calitate de invitat al filarmonicii din ultimii ani.
George Antonio Andrei
Comentarii
Trimiteți un comentariu